 |
Navigare |
 |
 |
Conducere SSMR |
 |
In cadrul Adunării Generale a SSMR din data de 25 noiembrie 2017a fost ales Consiliul Director al Societãții de Știinte Matematice din România pentru mandatul 2017-2022:
Gologan Radu - Președinte
Boskoff Wladimir-Georges - Prim-vicepreședinte
Gherghe Cãtãlin - Director-general
Angelescu Nicolae - Vicepreședinte
Berinde Vasile - Vicepreședinte
Beznea Lucian - Vicepreședinte
Chiș Mihai - Vicepreședinte
Mîrșanu Alexandru-Gabriel - Vicepreședinte
Pãltãnea Eugen - Vicepreședinte
Perianu Marius - Vicepreședinte
Sanda Nicolae - Vicepreședinte
Ștefãnescu Doru - Vicepreședinte
Alexandrescu Cristian - Membru
Cipu Mihai - Membru
Constantinescu Gabriela - Membru
Dragomir Lucian - Membru
Haiducu Marian - Membru (Filiala Argeº)
Marinescu Dan Ștefan - Membru
Mortici Cristinel - Membru
Olteanu Mircea - Membru
Suciu Nicolae - Membru
Trifu Mircea - Membru
Þena Marcel - Membru
Þigoiu Victor - Membru
Vãcãrețu Daniel - Membru
|
 |
Adrese de filiale ale SSMR |
 |
 |
Reviste ale SSM |
 |
 |
Matematica in presa |
 |
 |
Carti care trebuie citite |
 |
Traian Lalescu-un nume peste ani
Varietati conexe, LIVIU ORNEA
Marea teorema a lui Fermat, SIMON SINGH
Numerele naturii, IAN STEWART
Cufarul lui Newton, LOUP VERLET
Ecuatia care nu a fost rezolvata, LIVIO MARIO
Universul intr-o coaja de nuca, Hawking, Stephen
Banda lui Mobius, PICKOVER, CLIFFORD A.
Doar sase numere, MARTIN REES
|
 |
Evenimente |
 |
Olimpiada Internationala de Matematica 2008, 10-22 iulie Spania -2008
International Mathematics Competition for University Students, 25-31 iulie 2008, Blagoevgrad, Bulgaria IMC
|
 |
Concursuri de matematica |
 |
 |
Edituri |
 |
 |
Cele mai noi articole |
 |
 |
Reviste de matematica |
 |
 |
CITATE CELEBRE |
 |
 |
Aniversarile zilei |
 |
 |
Weblinks |
 |
|
 |
CONCEPTE MATEMATICE ªI FILOZOFICE
Postat de marius
la 22 September 2008 07:59:23
|
 |
 CONCEPTE MATEMATICE ªI FILOZOFICE ÎN POEZIA LUI NICHITA STÃNESCU
Petre RauÂ
               Se spune cã poeþii sunt tentaþi sã ne arate cã ei vãd ce nu vãd alþii. Nichita Stãnescu, marele magician al cuvintelor ºi necuvintelor, un generos incurabil, nu putea sã nu fie tentat sã ne arate lucruri vãzute numai de el.                O sursã binecunoscutã de generare ºi expunere a cunoºtinþelor fiind matematica, am fost tentat sã aflu câtã matematicã a cunoscut ºi a folosit Nichita în creaþia sa artisticã. Mai precis, cât ºi cum a folosit poetul în poezia sa conceptele matematice ºi filozofice ale vremii. Fiind întrebat de George Arion într-un interviu cum se apãrã de acuzaþia cã face filozofie în poezia sa,  Nichita a rãspuns aproape revoltat: "E un fals împotriva cãruia protestez cu toatã hotãrârea. Poezia este o tainã ºi o lucrare de sine stãtãtoare. Matematicienii ºi filozofii au tainele lor. E ridicol sã transformi un sistem în altul. Din necesitatea versului ºi nu din concept apar în poezia mea simboluri filozofice. Poetul nu urmãreºte sã afle adevãrul, ci sentimentul de adevãr. Când vreau sã citesc adevãruri, îi citesc pe Marx, Hegel sau Lao Tzî. Când vreau sã citesc politicã - iau documente politice. Când citesc poezie vreau sã citesc poezie, nu precepte. Amestecul prea mare de gânduri duce la improprietatea gândirii."  Nichita a avut cu siguranþã unele preocupãri matematice. Acest lucru este cu prisosinþã dovedit în volumul intitulat "Laus Ptolemaei" publicat în anul 1968. Ptolemeu a fost un renumit astronom, matematician ºi geograf grec, care ºi-a elaborat lucrãrile la Alexandria prin secolul al doilea al erei noastre. Cea mai importantã lucrare a sa este Matimatiki syntaxis, binecunoscutã prin titlul sãu arab Almagest. Ea conþine principalele cunoºtinþe de astronomie ºi geometrie ale vremii, împreunã cu o concepþie originalã a sistemului geocentric. Ptolemeu a lãsat lumii ºi alte lucrãri importante, precum ºi câteva descoperiri ºi invenþii în domeniul mecanicii, opticii ºi geografiei.                La Ptolemeu poetul a putut gãsi o concepþie geometricã interesantã asupra marelui Cosmos, dar ºi definirea unor relaþii frumoase dintre raþiune ºi bun simþ. El îºi va aminti mai târziu de toate acestea, declarând cã raþiunea este cea care "pregãteºte urmãtorul bun simþ". ÃŽn volumul amintit, poetul manifestã o înclinare spre adevãrurile izvorâte din experienþã, manifestând un oarecare dispreþ pentru cunoaºterea teoreticã bazatã pe raþionament. Aºa cum observã ºi ªtefan Augustin Doinaº, el "cultivã aici logica dinamicã a contradicþiei pentru a evada din capcana identitãþii", nefiind interesat de adevãruri ontologice directe, ci doar de ceea ce poate deveni omul în trecerea sa prin universul vieþii. ÃŽn acelaºi timp foloseºte în exces oximoronul (vezi celebrul vers "Foaie verde de albastru..."), ceea ce-l conduce, remarcã ªtefan Augustin Doinaº, la o manierã admirabilã de deconstrucþie a realului. Recunoaºterea operei lui Ptolemeu este pentru poet un act de credinþã. Lumea creatã de savant este idealã ºi exercitã asupra poetului o atracþie magicã. De aceea el apeleazã chiar la un celebru vers eminescian pentru a sugera ºi întãri aceastã recunoaºtere: "...Nu pot sã cred cã a murit, / mirosul lui de om viu / stãruie în aerul meu. / Gesturile lui îmi fluturã încã / aerul / ºi glasul i-l aud în timpane / ca ºi cum adevãrul ar putea / sã aibã trup omenesc; / ... / Niciodatã n-am sã învãþ cã el a murit." (Despre moartea lui Ptolemeu). Ce pregãtire matematicã avea Nichita? Chiar el declarã lui Boris Buzilã într-un interviu cã a debutat "...în revista de fizicã ºi matematicã cu rezolvãri de probleme ºi semnându-le Stãnescu Hristea, elev". ÃŽnsã nu uitã sã precizeze cã: "M-au interesat Dialogurile lui Platon, dar trebuie sã mãrturisesc cã aºez mai presus de ele postulatele lui Euclid pe care le-am parcurs tot atunci, adicã în anii formãrii mele intelectuale..." Se pare cã, într-adevãr, cartea lui Euclid l-a marcat cel mai puternic pe Nichita, încã de la vârsta când nu ºtia cã va scrie poezie. Savantul a lãsat lumii o operã monumentalã prin cartea sa, carte de cãpãtâi a multor minþi luminate de-a lungul a peste douã milenii. ÃŽntr-un interviu acordat lui Nicolae Prelipceanu ºi apãrut în Tribuna la 31 martie 1983, adicã exact în ziua în care poetul împlinea vârsta de 50 de ani, Nichita declarã: "Una din cãrþile care m-au marcat a fost Postulatele lui Euclid, pe care eu le-am citit într-o ediþie foarte veche, texte traduse din greacã, dacã bine-mi aduc aminte, pe care eu le luasem drept texte de geometrie, habar n-aveam cã ele aveau sã exercite o influenþã poeticã fantasticã asupra mea, ulterior." Ce a gãsit frumos în geometrie Nichita? Heron din Alexandria spunea: "Geometria ºi-a format obiectul prin abstracþie din cauzã cã, dintre corpurile fizice care sunt tridimensionale ºi au materie, geometria a separat materia din ele ºi a creat corpurile geometrice, adicã volumul ºi prin abstracþie a ajuns la punct". Platon, în "Republica", spunea susþinea ºi el cã: "Geometrii folosesc figuri vizibile ºi judecã pe ele, dar ei nu se gândesc la aceste figuri, ci la altele, cu care seamãnã, dar care nu pot fi vãzute decât în minte." Cele douã laturi contradictorii ale materiei, continuitatea ºi discontinuitatea, au sugerat unele imagini matematice abstracte precum: numãrul întreg, expresie a unei mulþimi discrete de obiecte distincte ºi indivizibile ºi întinderea geometricã, adicã linie, suprafaþã, volum, imagine a conþinutului neîmpãrþit în pãrþi, dar având calitatea cã se poate divide la nesfârºit. Lobacevski susþinea cã geometria nu este aprioricã ºi îndepãrtatã de experienþã, aºa cum pretindea Kant cu câteva decenii mai înainte, ci cã noþiunile ei fundamentale au fost obþinute prin simþuri, adicã sunt expresia experienþelor ancestrale ale omului, iar aceasta impune ca relaþia dintre geometrie ºi realitate sã fie precizatã ºi prin experienþe. Aceste prevederi au fost speculate mai târziu cu succes de Einstein în teoria relativitãþii. Cu privire la definiþia punctului, noþiune geometricã fundamentalã, se ºtie cã existã numeroase controverse, care dateazã încã din antichitate. Pornind de la faptul cã punctul nu are dimensiuni, se naºte o întrebare complexã care se referã la inexistenþa unui echivalent al punctului prin abstractizarea sa în spaþiul fizic. Nichita nu gãseºte o soluþie anume, dar obsesia punctului o manifestã cu prisosinþã în poezia sa: "...ÃŽn univers urlã un punct / de durerea unui cerc / care-l înconjoarã" (Spirit de haiku). Punctul se aflã pretutindeni, trebuie doar sã ºtii sã-l vezi: "El este / înlãuntrul / desãvârºit, / interiorul punctului, mai / înghesuit / în sine decât / însuºi punctul...", "... deºi e fãrã margini, e profund limitat..." (Elegia întâi - 11 Elegii), ºi, mai ales, trebuie sã-l cauþi ºi sã-l înþelegi: "Ca sã te îndoieºti de linia dreaptã / trebuie sã ºtii mai întâi din câte puncte / e fãcutã..." (Despre viaþa lui Ptolemeu - Laus Ptolemaei).                Unor figuri geometrice Nichita le acordã o importanþã specialã, dedicându-le câte un poem întreg în volumul "Operele imperfecte". Poetul ne predã, în inconfundabilul sãu stil, adevãrate lecþii despre cub, cerc ºi alte figuri geometrice. Iatã câteva "definiþii" stãnesciene de mare subtilitate: "...Ce cub perfect ar fi fost acesta / de n-ar fi avut un colþ sfãrâmat!" (Lecþia despre cub), sau în "Lecþia despre cerc", poem care pare a fi închinat memoriei lui Arhimede: "Se deseneazã pe nisip un cerc / ... / Dupã aceea se izbeºte cu fruntea nisipul / ºi i se cere iertare cercului. / Atât.".                În faþa perfecþiunii unor figuri geometrice poetul se lasã pur ºi simplu copleºit, motiv pentru care ajunge sã creadã cã acestea ar fi trebuit sã fie modele pentru însãºi viaþa: "Totul ar fi trebuit sã fie sfere, / dar n-a fost, n-a fost aºa. / Totul ar fi trebuit sã fie linii, / dar n-a fost, n-a fost aºa. / Ar fi trebuit sã fii un cerc subþire, / dar n-ai fost, n-ai fost aºa. / Ar fi trebuit sã fiu un romb subþire, / dar n-am fost, n-am fost aºa..." (Cântec - Dreptul la timp). Triunghiul, pãtratul ºi alte figuri geometrice mai simple înseamnã tot atâtea forme ºi grade ale libertãþii de a gândi. Concepþia ptolemeicã reabilitatã estetic, viziunea sfericã a lumii ºi a întregului, dimpreunã cu stabilitatea dinamicã în epicentrul cãreia se situeazã omul, explicã geocentrismul universului sãu poetic. Infinitul e ontologic ºi din unghiul sãu static îndeamnã viteza: "...fugeam / de fuga luminii...", pãmântul este declarat plat, întins pe un plan ca o scândurã, peste tot sunt doar cifre ºi zei: "ÃŽn lipsa ta, s-au nãscut cifrele ºi zeii" (Unul universal), iar geometria îi asigurã liniºtea sufleteascã: "...Geometria e liniºtea / întâmplãrii..." (Autobiografie la Belgrad). "Nichita Stãnescu a avut o vocaþie matematicã abandonatã ºi inhibatã, a profitat de experienþa marelui geometru al poeziei care a fost Ion Barbu", spunea prietenul sãu Victor Ivanovici. Criticul ªerban Cioculescu, care nu prea l-a susþinut pe poet în cronicile sale, spune însã cã acesta nu l-a copiat pe Ion Barbu în ermetism, ci ºi-a ales un drum propriu, adoptând alte modalitãþi de expresie ermeticã, prin practicarea ilogismelor de tot felul. Iatã un exemplu: "Alergam atât de repede încât / mi-a rãmas un ochi în urmã / care singur m-a vãzut / cum mã subþiam - dungã mai întâi, linie apoi... / Nobil vid strãbãtând nimicul, / rapidã parte / neexistentã / traversând moartea" (Finish - Epica Magna, 1978), în care eul se identificã cu vidul (partea neexistândã) iar spaþiul cu nimicul. Este oare sau a fost dorinþa autorului, se întreabã criticul, de a ilustra spaþial ideea de moarte, prin mijlocirea ideii de alergare, pânã la identificarea cu linia orizontului? Ce cautã atunci vidul ºi nimicul pe acest traseu? Cu o tehnicã desãvârºitã, poetul apeleazã deseori la inversarea lumilor cunoscute: materia vie cu cea moartã: "Din punctul de vedere al copacilor.../ Din punctul de vedere al pietrelor.../ Din punctul de vedere al aerului..." (Laudã omului), prezentul cu trecutul sau viitorul: "...Existã numai ceea ce va fi / numai întâmplãrile neîntâmplate,.../...Tristeþea mea aude nenãscuþii câini / pe nenãscuþii oameni cum îi latrã..." (Cântec - Dreptul la timp), timpul astronomic cu cel biologic: "...Mai lasã-mã un minut / Mai lasã-mã o secundã / Mai lasã-mã o frunzã, un fir de nisip / Mai lasã-mã o brizã, o undã // Mai lasã-mã un anotimp, un an, un timp." (Viaþa mea se ilumineazã), partea cu întregul sau finitul cu infinitul: "...Stau ºi ascult / ceea ce e singuratic în mult..." (Invocare), sau "Cu braþul drept am dat la o parte noaptea / Arãtându-i infinita noapte..." (ÃŽn drum spre Cartagina), sau încã: "Totul e inversul totului..." (Elegia întâi - 11 Elegii). Chiar de la începutul carierei sale poetul a manifestat un deosebit curaj, sfidând logica tradiþionalã ºi limbajul natural. Primele sale volume de versuri au fost primite cu mare entuziasm atât de public, cât ºi de o bunã parte a criticii. Nicolae Manolescu remarca în revista Contemporanul nr.20 din 1970: "...Poezia închipuie o lume realã, fãrã gravitaþie, imaterialã, diafanã, în care obiectele lunecã dintr-o formã în alta, dintr-un contur în altul ca niºte misterioase fluide; ºi totodatã o lume a stãrilor de suflet substanþialã, densã, în care sentimentele se ating, se lovesc ºi se rãnesc". Curajul manifestat de poet merge pânã acolo încât ajunge sã contrazicã principiile aristotelice de bazã ale logicii clasice: al identitãþii, al necontradicþiei ºi al terþului exclus. Bãtãlia la care s-a angajat se bazeazã pe redefinirea conceptelor ºi îndepãrtarea sau sustragerea realului din ele, pentru a sugera sensuri mai largi, sprijinit fiind de metafizica acestora. Solomon Marcus face o analizã pertinentã a ceea ce înseamnã concept în poezia lui Nichita. Cunoscutul matematician ºi lingvist porneºte în analiza sa de la ideea cã logica poeziei, spre deosebire de cea a ºtiinþei, are o tendinþã anticoncepþionalã, pe care o împãrtãºeºte însuºi Nichita în volumul sãu "Respirãri" din 1982, unde afirmã: "deci, fenomenul numit poezie, neputând fi receptat în funcþie de un sistem de referinþã, este un fenomem subiectiv, neputându-se deci generaliza, un fenomen deºi de conºtiinþã totuºi nenoþional; el poate da sentimentul ideilor ºi al zonelor abstracte (neizbutind sã fie el însuºi niciodatã idee sau spaþiu concret), poate da sentimentul obiectului ºi al materiei (nefiind niciodatã prin sine nici obiect ºi nici materie)".                Poemele lui Nichita pun în miºcare o serie de concepte geometrice ºi logice precum punctul, linia, pãtratul, cercul, cubul, sfera, numãrul, aleph. Solomon Marcus observã: "Conceptele sunt supuse unei desfigurãri sadice uneori, unei înceþoºãri alteori, dar nu lipsesc nici situaþiile în care poetul reþine o singurã notã esenþialã, pentru a o transforma într-o superbã metaforã". ÃŽn aceeaºi idee, ªtefania Mincu explicã bãtãlia poetului în "ÃŽntre poesis ºi poein" astfel: “Nu cu prozaicul se luptã metaforicul stãnescian ci cu metafizica conceptului, a modelului, a numãrului, a Sistemului”. Nichita contestã pânã ºi un concept vechi de când lumea, acela de numãr. Numerele cardinale ºi ordinale, introduse de Georg Cantor cu peste un secol în urmã, au luat naºtere printr-un proces de abstracþie, ignorându-se atât natura obiectelor cât ºi ordinea lor. Valoarea realã a acestor definiþii constã în simplitatea ºi generalitatea lor.                "Itinerarului propus de Cantor, sesizeazã Solomon Marcus, de la mulþimi particulare la numãr cardinal asociat, deci de la individual la general, de la concret la abstract, Nichita Stãnescu îi propune, în replicã, itinerarul invers, care reintegreazã numerele în concreteþea din care ele s-au desprins. ÃŽn acest fel toate operaþiile elementare cu numere sunt abrogate". Iatã un exemplu întâlnit în poemul "Altã matematicã" din volumul "Mãreþia frigului": "Noi ºtim cã unu ori unu fac unu, / dar un inorog ori o parã / nu ºtim cât face. / ªtim ca cinci fãrã patru fac unu / dar un nor fãrã o corabie / nu ºtim cât face. / ªtim, noi ºtim cã opt / împãrþit la opt fac unu, / dar un munte împãrþit la o caprã / nu ºtim cât face. / ªtim cã unu plus unu fac doi / dar eu ºi cu tine, / nu ºtim, vai, nu ºtim cât facem.". ªi Engels, preluând de la Hegel, spunea ceva asemãnãtor, despre lucrurile abstracte: "Poþi mânca mere, pere, dar niciodatã fructe". Nimeni nu ºtie azi cum s-a ajuns la noþiunea de numãr. Ea reprezintã una dintre cele mai controversate abstractizãri inventatã pânã acum de mintea omeneascã. Acest concept este supus ºi în prezent unor vii polemici. De exemplu, e totuna 3+4 ºi 7? Nici un matematician filozof contemporan n-ar putea rãspunde în mod absolut la o astfel de întrebare. Noþiunea, aparent simplã, a condus în timp la concepte mult mai complexe, precum acelea de numãr real, raþional sau iraþional, imaginar sau complex, algebric ºi transcendent. ÃŽn legãturã cu importanþa acestor dificultãþi, poetul ºi matematicianul Ion Barbu constata, la un moment dat, cu multã candoare: "Criza civilizaþiei ºtiinþifice greceºti a fost imposibilitatea de a concepe numãrul iraþional".                Nichita se simte uneori depãºit de ideea de numãr, unitatea ridicându-i mari semne de întrebare: "...Ah sunt un vitreg / ºi pe deasupra fãrã de doi / Un strãin faþã de unu / Un strãin de unu / Un strãin al unului ..." (Ars poetica), sau cifrele în sine exercitând pur ºi simplu asupra sa o atracþie magicã: "Noi doi / voi patru ºi ei opt / Ah! Cât de verde pare iarba!" (Haiku). Descurajat, ajunge sã declare: "Unul nu este / ºi nici nu existã." (Numãrãtoarea - ÃŽn dulcele stil clasic). Traseul de recuperare a individualului din general, a pãrþii din întreg, revine obsesiv în multe din textele sale, de exemplu, în "Matematica poeticã", "ÃŽmpãrþirea la doi" º.a. Prin aceastã abordare se afirmã cã poetul a devenit un adevãrat suporter al "Scrisorilor despre logicã" ale lui Constantin Noica, publicate în vremea sa în Viaþa Româneascã. Iatã un alt exemplu concludent: "...De numãrul unu sunt bolnav, / cã nu se mai poate împarte / la douã þâþe, la douã sprâncene, / la douã urechi, la douã cãlcâie, / la douã picioare în alergare / neputând sã rãmâie,..." (Elegia a zecea - 11 Elegii).                Evident, nici logica ºi nici intuiþia nu pot contrazice în vreun fel adevãrurile. Altfel spus, ceea ce este adevãrat din punct de vedere poetic nu are neapãrat ºi consistenþã filozoficã. Iatã încã douã ilogisme legate de conceptul de numãr: "Numele cifrei ºapte reprezentând ºapte copaci / este mai mare decât / numele cifrei ºapte reprezentând ºapte furnici" , sau "Nici numere în sine nu se pot gândi / fãrã trupurile care le poartã".                Se întâmplã ca poetul sã contrazicã cu bunã ºtiinþã primul principiu al logicii clasice, anume cel al identitãþii, folosind imagini poetice în care obiectele se sustrag încadrãrii lor în concepte: "ºi nici nu rãsare acelaºi soare / ci tot altul dupã noroc / mai mic sau mai mare " (Laus Ptolemaei), sau "Nu se poate copacul sã fie copac" (Certarea lui Euclid), sau încã "Atom nu se aseamãnã cu atom", "Animal cu animal nu se aseamãnã / Frunzã cu frunzã nu e geamãnã". Chiar ºi propria identitate este pusã la îndoialã: "Nu cum sunt eu sunt eu / ci cum eºti tu sunt eu..." (Oraþie de nuntã - Epica Magna). De fapt, adevãratul crez al autorului din acest punct de vedere este dezvoltat pe larg în poemul "Enghidu" din volumul "Dreptul la timp". Ca tacticã poeticã, deseori se recurge la refuzul relaþiilor de echivalenþã care încadreazã obiectele individuale în clase mai largi de obiecte. Atent cu ceea ce practic se întâmplã cu fiecare dintre ele, obiectele stãnesciene suferã o metamorfozã continuã care conduce uneori la transformarea unei entitãþi chiar în opusul ei: "Iubit la început ºi neiubit apoi" (Aleph la puterea aleph). Principiul necontradicþiei este ºi el permanent subminat: "Sunt lângã tine, dar cheamã-mã" (Laus Ptolemaei), "apoi iubit ºi neiubit" (Aleph la puterea aleph). Poetul aplicã deseori negaþia sensului direct, chiar ºi în atitudinile ºi manifestãrile concrete pe care le invocã, precum: "Existã-mã ºi ne existã-mã / vorbã mutã! / Cântã-mã ºi tace-mã!" (Pasãrea Pheonix a Serbiei). Dupã cum susþine Solomon Marcus, în astfel de sintagme "este vorba nu atât de încãlcarea principiului logic al necontradicþiei, cât de respectarea unui analog pragmatic al acestuia. Limbajul poetic e obligat sã compenseze insurecþia sa împotriva definiþiilor printr-o dependenþã mai mare de context; nu numai de contextul sintactic, ci ºi (de fapt, mai cu seamã) de contextul semantic ºi pragmatic".                Complementareitatea, care participã la reîntregirea lucrurilor, este regãsitã în puterea umanã care îmbrãþiºeazã ºi desãvârºeºte totul. Chiar ºi nimicul trebuie explicat în contextul ideii de numãr: "Nimicul este numãrul acel / Fãrã de numãr ºi plângând." ("Luna de la ora trei de ziuã", poem scris împreunã cu Aurel Rãu).                Dacã unele concepte geometrice ºi din teoria numerelor reprezintã adevãrate izvoare de nesecatã inspiraþie, în schimb matematica discretã nu este deloc pe placul poetului. Sinteza datelor statistice, de exemplu, ºi interpretarea datelor referitoare la fenomenele de masã îi provoacã dispreþ: "Una din marile mele dureri de intelectual a fost aceea cã nu am tolerat niciodatã gândirea statisticã asupra umanitãþii... Literalmente este îngrozitoare gândirea statisticã. Nu poþi sã spui omori 50 ca sã salvezi 100. Pe fiecare trebuie sã-l iei individual. Dacã unul dintre ei era Shakespeare sau Mozart?", (interviu luat de Mihai Sin ºi apãrut în numãrul 4 al revistei Vatra din aprilie 1973). Existã, desigur, mult mai multe frumuseþi ale matematicii pe care Nichita nu a avut ºansa sã le fi cunoscut, altfel cu siguranþã le-ar fi surprins în poemele sale. S-a oprit la punct, linie ºi cerc, dar lipseºte minunata elipsã, cea care are unele proprietãþi miraculoase, printre care aceea cã orice razã dintr-unul din focarele ei se reflectã în celãlalt focar. Lipseºte numãrul de aur sau proporþia divinã, cu mari implicaþii în esteticã, lipsesc concepte minunate precum curbura spaþiului, infiniþii mici, geometriile neeuclidiene sau riemanniene ºi multe altele.                Infinitul a fost ºi rãmâne una din cele mai spinoase probleme ale raþiunii umane. Marele matematician Gauss spune despre el aproape poetic: "infinitul este numai un fel de a vorbi". Acesta însã nu reprezintã nici un pericol atâta timp cât omul finit nu va face greºeala sã priveascã infinitul ca pe ceva limitat. Infinitul are ºi o proprietate interesantã, descoperitã chiar de Galilei, anume aceea cã o mulþime este infinitã dacã "o parte a ei este egalã cu întregul". ÃŽn abordarea problemei infinitului (ºi nu numai) Nichita Stãnescu nu este un adept al logicii, ci recurge la intuiþie, despre care Poincaré spunea: "...se pare cã te naºti geometru, adicã intuitiv, sau analist, adicã logician". Din acest punct de vedere poetul rãmâne un geometru, adicã un intuiþionist convins pânã la capãtul vieþii. Despre intuiþioniºti se spune cã se bazeazã deseori pe inconºtient, unde ideile vin din senin, sau pe inspiraþie, dar numai în urma unui efort conºtient. Spre deosebire de Lucian Blaga, care vede în poet un "potenþator" al misterului, la Nichita poetul nu se mai mulþumeºte doar sã admire ºi sã amplifice misterul, ci devine un creator de mister: “Foc cãrãmidã peste zid de casã / Cuvântul care-l zic e pus pe masã / ªi de mâncare este“ (Defãimarea rãului - Epica Magna). Nichita este un sensibil al lucrurilor pe care le descoperã ºi le simte. Din acest motiv temele ºi motivele fundamentale preferate sunt groaza de lume ºi nostalgia dupã lumi îndepãrtate (Ghilgameº, Euclid, Ptolemeu º.a.).                Conceptul de timp ocupã un loc central în poezia lui Nichita. Poetul este obsedat permanent de metamorfoza lucrurilor, motiv pentru care timpul stãnescian apare ca fiind indisolubil legat de memorie, ca un timp al amintirilor: "Memoria nu se repetã, ci adaugã,... Memoria poartã ºi numele de Timp" spune el în volumul "Respirãri". Poetul este perfect conºtient cã timpul amintirii, al trãirii, submineazã totuºi timpul cronologic. Timpul subiectiv este mai scurt când trãim evenimente mai bogate ºi asta o observã excelent Nichita în "Laus Ptolemaei": "Ptolemeu mi-a zis: / - Douã sunt felurile firii de a fi: / starea belºugului de timp la îndemânã / adicã starea contemplãrii / ºi starea lipsei de timp, adicã / starea crizei / ..../ - Contemplaþia, adicã staticul firii / cel care din plictisealã se schimbã pe sine; / criza de timp, adicã, / starea firii care din obosealã / rãmâne-mbrãcatã în vechea sa hainã, / în scutecul naºterii sale". Timpul-memorie este obsesiv, dar poetul nu este interesat de o etapã anume, ci doar de trecerea, repetatã la infinit, de la o etapã la alta. Existã o lege matematicã, de care poetul se pare cã are cunoºtinþã, care exprimã psihologia percepþiei temporale, sugeratã de Jean Piaget ºi susþinutã de alþi cercetãtori din ºcoala sa. Ea spune cã printr-un logaritm sau, într-o viziune mai recentã, printr-o rãdãcinã pãtratã, putem exprima timpul subiectiv (psihologic) în raport cu cel obiectiv (cronologic). ÃŽn ambele cazuri însã, primul este mai lent decât al doilea. Rãmânerea în urmã a omului în bãtãlia sa cu natura este una din marile drame ale existenþei umane, fapt care provoacã îngrijorarea poetului: "ªi nici nu existã înþeles ci numai/ înþelegere" (A inventa o floare) sau, "ÃŽn lumea supra-simultanã / trupul meu ºi cu trupul meu / se compun cu trupul meu" (Certarea lui Euclid).                Pentru poet percepþia este în primul rând vizualã, iar punctul de optimã vizibilitate este de puterea numãrabilului sau de puterea continuului, echivalentele simbolurilor matematice de reprezentare a primelor douã categorii de infiniþi: aleph0 ºi aleph1. Deºi abordarea infinitului este o încercare curajoasã, totuºi elanul manifestat de poet rãmâne iluzoriu, încât e nevoit sã recunoascã dezamãgit: "Aleph la puterea Aleph / nu e cu putinþã" (Aleph la puterea aleph). Legea lui Weber ºi Fechner (cei care au pus încã din secolul trecut bazele psihofizicii), susþine cã: "Omul percepe lumea înconjurãtoare dupã o lege logaritmicã, în sensul cã senzaþia este logaritmul excitaþiei (stimulului)." Altfel spus, la un ºir de excitaþii mãsurabile, aflate în progresie geometricã, senzaþiile noastre de rãspuns, presupuse ºi ele mãsurabile, variazã în progresie aritmeticã. Legea are astãzi largi aplicaþii în biologie ºi psihologie. Ea ne spune cã omul poate domoli ritmurile naturii prin logaritmare. A ºtiut sau a intuit Nichita aceastã lege?                Poetul este deosebit de inventiv atunci când intuieºte legitimarea logicã a lumilor posibile, deºi ideea o ºtim încã de la Leibniz. Terenul este în acest caz fertil, o astfel de logicã permite aproape orice, este indulgentã chiar ºi cu unele paradoxuri celebre. ÃŽn poezia "Certarea lui Euclid" poetul susþine: "Nu pot sã cred cã frunza e verde ºi atât / ºi-n cealaltã lume simultanã ea este ahov / ºi-n cealaltã lume simultanã este sirip / ºi-n cealaltã lume este ep / în cealaltã up / ºi-n toate celelalte este cum este", iar în poemul "Enghidu" din volumul "Dreptul la timp" sunt prezentate curajos lumi paralele în care se regãseºte însuºi poetul: "...Mi-am întins privirea ºi ea a întâlnit un copac / ºi el a fost!...", sau "eu nu voi mai fi, cãci un lucru asemenea altuia / nu existã...".                În filozofia poetului intuiþia nu este ridicatã la rang de valoare a creaþiei, adevãrul intuitiv fiind deseori ocolit cu bunã ºtiinþã. Poetul se îndepãrteazã foarte mult ºi de logicã, tot în mod conºtient. Ocolind tautologia aproape în fiecare vers, silogismele apar construite deseori din propoziþii vãdit false. Probabil din aceste motive poetul a fost acuzat cã a abuzat de ilogisme. Demonstraþiile sunt simple, bazate pe raþionamente cu premise arbitrare, contradictorii, uneori forþate, alteori inversate. Doar recurenþa pare a fi un instrument potrivit cu care poetul reuºeºte sã încheie cu succes unele demonstraþii. Poetul reabiliteazã adevãrul logic abia înspre maturitate, când utilizeazã ºi adevãruri matematice bazate pe raþiuni. Alexandru Condeescu susþine cã: "Nichita Stãnescu nu atinge decât rar ºi spre sfârºit treapta sa cea mai înaltã - raþiunea - rar recunoaºte adevãrurile cãutate 'orbecãind' printre paradoxurile fiinþei care este, ca ºi realul, o veºnicã devenire mistuitã de timp". Când inventeazã "necuvintele" poetul devine cu adevãrat un "raþionalist". Noþiunii de necuvânt nu i s-a stabilit încã un echivalent, dar cel mai probabil s-ar putea crede cã acesta este desemnat prin "inefabil". Nichita a înþeles corect cã sãrãcia conceptelor ºi a cuvintelor în raport cu infinitatea lucrurilor genereazã ambiguitãþi, polisemie ºi imprecizie. Ludwig Wittgenstein în "Tractatus Logico-Philosophicus" susþine cã metaforele ºi expresiile metaforice sunt, prin natura lor, ambiguitãþi. Neatenþia în folosirea cuvintelor ºi a simbolurilor duce în mod inevitabil la paralogisme. Poezia foloseºte limbajul natural, însã într-o formã aureolatã ºi adãugând cuvântului o serie de proprietãþi logice care joacã adesea un rol decisiv. Limba are astfel capacitatea de a sugera sensuri diferite printr-un singur termen sau de a transpune, a aliena semnificaþiile, iar toate acestea au un efect fericit în poezie.                Credinþa lui Nichita era aceea cã, dupã ce au fost rostite, cuvintele mor, dispar în semne abstracte, nu mai sunt vii. De aceea el recurge la definirea unor stãri, lucruri sau fenomene, prin utilizarea abundentã a necuvintelor, a cuvintelor neinventate încã, sau a seturilor de cuvinte care înlocuiesc un cuvânt care nu s-a mai spus. Prin necuvinte poetul gãseºte “elementele primordiale ale poeziei aºa cum se nasc ele“. ÃŽn faza de maturitate poetul priveºte cuvântul nu ca pe un semn lingvistic ci ca pe un obiect. Necuvântul poate sugera o definiþie a ceea ce nu a fost sau nu poate fi definit: "Poezia este ochiul care plânge / Ea este umãrul care plânge / ochiul umãrului care plânge / Ea este mâna care plânge / ochiul mâinii care plânge / Ea este talpa care plânge / ochiul cãlcâiului care plânge / O voi, prieteni / poezia nu este lacrimã / ea este însuºi plânsul / plânsul unui ochi neinventat / lacrima ochiului / celui care trebuie sã fie frumos, / lacrima celui care trebuia sã fie fericit." (Poezia). Iatã ºi alte "definiþii" logice ale unor lucruri care par a nu suporta definiþii: "abur plutind deasupra lucrurilor", "umbrã de aur în conºtiinþã, pe care o aruncã structura materiei". Astfel, Nichita ne oferã ºansa sã ne apropiem de poezia ºi gândurile sale, pentru a-l înþelege. Metodele propuse sunt tot atâtea instrumente noi de cercetare, atât pentru a-l descoperi pe el ca poet ºi vizionar, cât ºi pentru a ne descoperi pe noi înºine.                Adevãrul filozofic în poezia lui Nichita nu este unic, doar exprimarea lui este unicã. El nu este înfãþiºat niciodatã ca o oglindire fidelã a realitãþii obiective în gândire, ci mai degrabã ca o aproximare limitatã a realitãþii. Poetul preferã mai mulþi zei deodatã, iar adevãrurile sunt mereu supuse unor procese de schimbare ºi transformare, independent de voinþa umanã, prezentându-ni-se sub cele mai diverse forme ºi în locurile cele mai neaºteptate, lovindu-ne dureros prin forþa lor efemerã. Poetul nu este de acord cu ceea ce afirma cândva filozoful Descartes: "nefiind decît un adevãr despre un lucru, acel care-l gãseºte ºtie tot ce se poate ºti despre el". ÃŽn legãturã cu acest subiect Alexandru Condeescu remarca: "Adevãrul pentru Nichita Stãnescu este o stare dinamicã, acceptând în consecinþã o pluralitate de sisteme de referinþã" ºi "gândirea sa multiplicã la infinit punctele de vedere, ..., nãuceºte logica bunului simþ familiar ºi ocrotitor". Â
 2003-08-17 www.agonia.ro
|
 |
Comentarii |
 |
Nu exista comentarii postate.
|
 |
Posteaza comentariu |
 |
Te rog conecteaza-te pentru a posta un comentariu.
|
 |
Evaluari |
 |
Evaluarea este disponibila doar membrilor.
Te rog conecteaza-te sau inregistreaza-te pentru a vota.
Nu au fost postate evaluari.
|
|
 |
Conectare |
 |
Ti-ai uitat parola? Solicita una noua aici.
|
 |
Sondaj membri |
 |
Inca nu exista continut pentru acest panou
|
 |
Shoutbox |
 |
Trebuie sa fii conectat pentru a posta un mesaj.
Nu exista mesaje postate.
|
 |
Fusion Rank |
 |
 |
Căutare în dicţionar |
 |
 |
Site chess |
 |
 |
accesari |
 |
 |
puzzle |
 |
 |
Matematicieni despre invatamant |
 |
Academician Solomon Marcus
In Tribuna Invatamantului nr 926/2007
Tribuna Invatamantului
Academician Solomon Marcus
|
De la recentul Bacalaureat la Raportul Comisiei Prezidentiale |
In Tribuna Invatamantului nr 910-911/2007
Tribuna Invatamantului
Academician Solomon Marcus
|
Fata in fata: Profesorul si elevii |
In Tribuna Invatamantului nr. 916/2007
Tribuna Invatamantului
Prof. dr. univ. Vasile Branzanescu
Situatia matematicii in invatamantul preuniversitar si universitar
in Tribuna Invatamantului nr 906-907 /2007
Tribuna Invatamantului
Prof. dr. univ. Constantin Niculescu, Univ Craiova
Raport asupra stãrii învãþãmântului matematic românesc
Prezentat la al 6-lea Congres International de matematica, Bucuresti, iulie 2007
......
Raport
|
 |
HOROSCOP |
 |
|