Subliniez: instituţii, la plural. Aşa cum este cel numit mai devreme. Puteam să spun şi omul cu mai multe cariere, cel puţin cinci, toate de vârf, de reală anvergură. Cinci oameni într-unul singur! A început prin a-şi face un nume în analiza matematică, sub privirea lui Miron Nicolescu. Deja o carieră solidă, cu numeroase lucrări, soluţii la probleme aflate în circulaţie, un număr remarcabil de citări, plus monografii devenite manuale universitare standard - tot ce trebuie pentru o poziţie de frunte în domeniu. A trecut însă la lingvistica matematică, unde a devenit repede un clasic, prin modelele matematice pe care le-a introdus (mai ales în morfologie) şi prin cărţile publicate la noi sau, cele mai multe, prin lume. De aici până la teoria limbajelor formale era un singur pas, iar gramaticile contextuale (numite acum gramatici contextuale Marcus) au fost subiect a numeroase articole, teze de doctorat, chiar cărţi. Apoi, monografia sa din 1964 despre automatele finite este probabil prima din lume cu acest subiect. Urma la rând poetica matematică, în general, folosirea mijloacelor cu originea în lingvistica matematică şi teoria limbajelor formale, dar şi general-matematice, în modelarea... a tot ce merita modelat. Listă total incompletă: prozodie, recurenţe în basme populare, strategia personajelor în piese de teatru, jocul de tenis, procese economice, şoferie, nevoi umane, etc. etc. Observaţia-slogan, teoretizată de S. Marcus, era “lingvistica (matematică) - ştiinţă pilot”. Apoi, semiotica, publicistica (general culturală, începând cu matematica şi istoria ei şi terminând cu predarea matematicii în şcoală), activitatea de editor de reviste şi cărţi, al operei unor matematicieni români şi câte vor mai fi fiind de menţionat despre acest renascentist-prototip.